AeL ISTeEurope Awards WSA ICT IPMA IT-Excellence Award
SIVECO Romania

Parteneriat strategic între SIVECO Romania şi Şcoala de Studii Politice - NUR Otan, în vederea utilizării sistemelor eLearning şi de management al resurselor umane în Kazakhstan

26 Martie 2012

Parteneriatul are în vedere dezvoltarea şi implementarea de proiecte strategice pentru funcţionarii publici de conducere şi manageri de instituţii din Kazakhstan.

Bucuresti, 26 martie 2012 – Recent, SIVECO Romania a primit vizita oficială a unei delegaţii reprezentând Şcoala de Studii Politice - NUR Otan, din Kazakhstan. Din delegaţie au făcut parte doamna Bachyt Yessekina, directorul Şcolii de Studii Politice NUR Otan, profesor PHD în economie, doamna Raushan K. Satova - doctor în economie, profesor, membru corespondent al Academiei de Inginerie din Republica Kazakhstan şi domnul Sayabek K. Sakhiyev – Şeful Departamentului de Afaceri Externe al PDP - Nur Otan, doctor în ştiinţe, profesor.
 
Cu prilejul acestei vizite s-a semnat un parteneriat strategic între SIVECO Romania şi Şcoala de Studii Politice NUR Otan, în vederea promovării celor mai inovative mijloace şi tehnologii pentru modernizarea managementului resurselor umane şi dezvoltarea formării profesionale prin intermediul eLearning şi TIC, pentru funcţionarii publici şi managerii de instituţii din Kazakhstan.
 
Vizita delegaţiei kazahe la sediul SIVECO se desfăşoară în contextul extinderii participării companiei româneşti la marile procese de informatizare a educaţiei în Kazakhstan, prin semnarea recentă a Acordului cu Centrul Naţional de Informatizare din Kazakhstan, în vederea furnizării de conţinut educaţional digital pentru sistemul educativ kazakh începând cu 2012.
 
“Interesul pe care diferitele instituţii de educaţie sau de formare profesională din Kazakstan şi l-au arătat faţă de produsele şi procesele de eLearning dezvoltate de către SIVECO Romania reprezinta un argument în favoarea confirmării statutului României de ţară exportatoare de soluţii informatice pentru educaţie, prin utilizarea soluţiilor româneşti în programe naţionale de  informatizare în zece ţări de pe trei continente. Vizita delagaţiei kazahe ne onorează şi ne-am angajat să împărtăşim cu ei experienţa şi expertiza noastră într-un proiect de eLearning amplu, complex, la nivel naţional”, a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General, SIVECO Romania.
 
“Vizita de lucru întreprinsă de către delegaţia kazahă în România a facut posibile întâlniri foarte fructuoase. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţi ai SIVECO am pus bazele unei colaborări de lungă durată, în vederea dezvoltării proceselor de formare în care sunt angrenaţi studenţii nostri”, a declarat doamna Bachyt, Yessekina directorul Şcolii de Studii Politice NUR Otan din Republica Kazakhstan.